Oscilatiile de temperatura din aceasta perioada sunt un adevarat pericol pentru imunitatea organismului si atrag dupa sine probleme de sanatate. Trecerile bruste de la temperaturi ridicate la frig, ploaie si vreme mohorata dau peste cap functionarea organismului si afecteaza in special copiii, persoanele anemice, batranii si bolnavii cronici.
Organismul are nevoie de timp pentru a se adapta la aceste schimbari climatice. Spre exemplu, pentru a se adapta la o diferenta de temperatura de 4 grade, corpul are nevoie de 14 zile. La o diferenta de 10 grade, organismul resimte un stres foarte puternic.
Sistem imunitar slabit
Cand organismul este fortat sa treaca brusc de la o temperatura ridicata la una foarte scazuta, sistemul imunitar este slabit instantaneu, iar corpul devine vulnerabil in fata virozelor de sezon.
Persoanele care se stiu cu o imunitate scazuta sau care duc un stim de viata dezorganizat ar trebui sa acorde o importanta mai mare disciplinei alimentare. O dieta echilibrata si mesele bogate in legume si fructe proaspete pot face diferenta cand vine vorba de mentinerea sanatatii in aceasta perioada de tranzitie.
Probleme cardiovasculare
Schimbarile bruste de temperatura pot afecta grav persoanele care sufera de afectiuni cardiovasculare, iar persoanele hipertensive risca sa faca atac de cord, fiindca nu pot tine sub control tensiunea arteriala.
Probleme respiratorii si agravarea alergiilor
Oscilatiile de temperatura pot declansa si agrava anumite afectiuni, in special cele de natura respiratorie. Persoanele care se confrunta cu bronsite, alergii de sezon sau astm bronsic sunt sfatuite sa limiteze iesirile in aer liber atunci cand temperaturile sunt foarte scazute si aerul devine rece si umed.
Copiii au un risc mai crescut de a dezvolta viroze in sezonul rece, dar si adultii cu un sistem imunitar slabit sau persoanele in varsta.
De asemenea, fumatorii sunt mai predispusi la viroze respiratorii, intrucat au deja sistemul respirator afectat si un sistem imunitar mai slabit, comparativ cu persoanele care nu fumeaza.
Dureri de cap si migrene
Schimbarile bruste de temperatura sunt cosmarul persoanelor care sufera de migrene sau care au destul de des dureri de cap. Asta pentru ca vremea rece provoaca ingustarea vaselor de sange, reducand fluxul sanguin catre creier.
Mai mult decat atat, modificarile presiunii atmosferice, umezeala din aer si micsorarea zilei dau peste cap organismul, provocand persoanelor meteosensibile episoade migrenoase si dureri de cap insuportabile.
Tulburari de somn si probleme de concentrare
Ai senzatia ca nu te mai poti concentra asupra sarcinilor pe care trebuie sa le indeplinesti zi de zi? Ti se intampla sa te trezesti des in timpul noptii sau sa adormi foarte tarziu?
Fortat sa se adapteze brusc la noile temperaturi, organismul trece prin adevarate provocari. In aceste cazuri pot aparea tulburari de somn, in special insomnii, dar si scaderea capacitatii de concentrare.
Ca o reactie in lant, persoanele care nu reusesc sa se odihneasca bine noaptea si care nu se pot concentra, pot avea ameteli, dureri de cap si se pot simti slabite sau irascibile.
Afectiuni reumatice
Persoanele care sufera de reumatism, artrita sau artroza pot avea dureri mai mari la diferentele bruste de temperatura, din cauza umezelei si frigului.
Pacientii care se confrunta frecvent cu crize reumatice in sezonul rece, nu trebuie sub nicio forma sa se trateze dupa ureche, ci sa mearga la medicul specialist pentru prescrierea unui tratament corect.
Stres si predispozitie la depresie sau anxietate
Pe masura ce vremea se raceste, cerul devine acoperit de nori si ziua se micsoreaza din ce in ce mai mult, persoanele meteosensibile devin tot mai stresate si predispuse la stari depresive sau de anxietate.
O zi mai scurta este echivalenta cu mai putina expunere la soare, iar atunci cand nu ne expunem suficient la soare, organismul nostru nu isi primeste aportul necesar de vitamina D – un energizant natural.
Pentru persoanele meteosensibile, chiar si trezitul de dimineata reprezinta o corvoada, ca sa nu mai mentionam ca atunci cand afara temperaturile scad din ce in ce mai mult, evitam sa mai iesim in aer liber pentru a face putina miscare. Este important de stiut ca exercitiile fizice pot creste nivelul de serotonina si incurajeaza starea generala pozitiva si productivitatea.
Concluzii
Vremea instabila nu influenteaza doar vestimentatia, ci si sanatatea si starea de spirit. De la reumatism, dureri de cap si migrene insuportabile, pana la probleme ale pielii, organismul nostru sufera un soc atunci cand este expus schimbarilor bruste de temperatura.
Miscarea zilnica (20-30 minute de exercitii fizice pe zi), combinate cu o alimentatie echilibrata, din care sa nu lipseasca cele mai nutritive fructe si legume de sezon, care contin vitamine si minerale esentiale, contribuie la mentinerea unui organism sanatos, gata sa lupte impotriva factorilor externi!