Începând cu anul 2007, Ministerul Sănătăţii a fost implicat în redactarea Strategiei Naţionale Anticorupţie 2008-2010, în elaborarea şi în aplicarea de măsuri aferente planului de acţiune sectorial. Eforturile întreprinse între anii 2008-2010 au condus la conturarea necesităţii existenţei unui structuri specializate pentru prevenirea corupţiei în sistemul de sănătate. În anul 2009, Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei prin Centrul Naţional pentru Integritate a propus Ministerului Sănătăţii înfiinţarea unui structuri de integritate care să prevină corupţia în sistemul sanitar românesc. Raportul Comisiei Europene privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare din luna iulie 2011 menţiona: „Ministerul Sănătăţii a instituit un grup de experţi pentru pregătirea unui proiect în cooperare cu parteneri din societatea civilă, care urmăreşte aplicarea unor măsuri destinate creşterii nivelului integrităţii şi responsabilităţii în sistemul medical. Totuşi, rezultatul acestei iniţiative nu este încă vizibil”. Ulterior, Ministerul Sănătăţii a iniţiat Hotărârea de Guvern nr. 755/2011 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, care include în organigrama Ministerului noua structură de integritate. Compartimentul Integritate a fost confirmat apoi prin Hotărârea de Guvern nr. 8/2012 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii. În vederea operaţionalizării structurii de integritate, Ministerul Sănătăţii şi Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei au dezvoltat proiectul „Bună Guvernare prin Integritate şi Responsabilitate în Sistemul de Sănătate Românesc”, proiect cofinanţat prin Programul Operaţional „Dezvoltarea Capacităţii Administrative”. Proiectul a fost menţionat ca aspect pozitiv în evaluarea independentă realizată de către experţii internaţionali contractaţi de Ministerul Justiţiei, în vederea evaluării Strategiei Naţionale Anticorupţie 2008 – 2010. De asemenea, în Raportul Comisiei Europene din luna februarie 2012, proiectul privind operaţionalizarea structurii de integritate este menţionat, alături de alte proiecte anticorupţie: „Începând cu vara anului 2011, a fost obţinută finanţare prin fonduri europene pentru unele proiecte anticorupţie aferente Ministerului Educaţiei, Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Administraţiei şi Internelor. Implementarea acestor proiecte a început şi se aşteaptă rezultatele acestora”.
- Normele de conduită a funcționarilor publici
- Îndrumar privind activitatea de consiliere etică a funcționarilor publici
- Pliant Consilierul de Etică
- Chestionar etică adresat cetățenilor și beneficiarilor direcți
- DSP GJ Anexa 4
- Măsuri preventive 2023
- Anexa 6 la HOTĂRÂRE nr. 599-2018
- HOTĂRÂRE nr. 599 din 2 august 2018
- METODOLOGIE DE EVALUARE din 2 august 2018
- METODOLOGIE STANDARD din 2 august 2018
- Ghidul prevenirii incidentelor de integritate în administrația publică locală
- Declarație privind interdicții după încheierea angajarii in cadrul instituțiilor publice
- DECLARATIE Privind aderarea la valorile fundamentale, principiile , obiectivele și mecanismul de monitorizare a Strategiei Naționale Anticorupție 2021 – 2025
- Strategia Națională Anticorupție 2021-2025
- Plan de integritate pentru implementarea strategiei naționale anticorupție 2021-2025
- Strategie nationala anticoruptie 2016-2020 – Planul de integritate al Ministerului Sanatatii… (selectati pentru amanunte)
- Ghid privind incompatibilitățile și conflictele de interese – 2018